Un hidrotehnician acuză

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Numai la inundaţii ca în 1977 ar trebui să nu se poată evacua apa din Valea Oraşului – susţine Romeo Cândea *

„Timp de opt ani primarul Durbacă şi zece ani primarul Nicolae nu au fost în stare să-i apere de inundaţii pe locuitorii din Valea Oraşului”, ne-a declarat Romeo Cândea, de la Ecologiştii ECO – GAL.

Tehnician hidrotehnician cu 43 de ani vechime la Dispeceratul Hidro de pe platforma Combinatului, ecologistul îl acuză din nou pe Aristide Tănăsescu, fostul director al S.C. Apaterm, cum se numea  societatea în octombrie 1998, care „nu ştia cota cea mai joasă a terenului din Valea Oraşului şi din această cauză locuitorii au fost inundaţi în noaptea de 4 spre 5 octombrie 1998”.

Motiv pentru care s-a invocat nivelul mai ridicat al Dunării decât al cartierului, deci imposibilitatea de a evacua apa adunată în cartier. Ecologistul constată că de 12 ani valea a continuat să fie inundată, deşi numai la un volum al Dunării cât la inundaţiile catastrofale din 1977 ar trebui să se întâmple acest lucru.

Cândea  susţine că inundaţiile din 17 iunie 2010 au fost provocate de faptul că nu există decât o singură pompă de mare capacitate şi pentru că gălăţenii aruncă lemne, PET-uri şi gunoaie în canalizare, unde au mai ajuns noroi şi dulapi de lemn de până la doi metri, de la lucrările ISPA.

Astfel, ecologistul Cândea le cere edililor să facă zilnic curăţenie în zona canalizată, să verifice dacă există grătare de reţinere funcţionale la staţia de pompe, să se folosească o pompă de 5.400 mc/oră şi alte două pompe de rezervă, de aceeaşi capacitate.

Tehnicianul hidrotehnician aminteşte că, după inundaţiile din octombrie 1998, a mai publicat în ziarul nostru o notă prin care informa că la acea dată zona cea mai coborâtă  din Valea Oraşului se situase în realitate nu sub nivelul Dunării, ci cu 99 cm deasupra, deci s-ar fi putut deschide stăvilarul şi valvele fără să existe pericolul ca apele fluviului să intre în zonă.

Citit 1252 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.