Continuă alerta pe Siret

Continuă alerta pe Siret
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Apele Siretului au continuat să crească şi ieri, însă se putea spune că situaţia s-a stabilizat. La Şendreni, una dintre zonele cele mai sensibile, Siretul înregistra dimineaţă 668 de centimetri, iar la orele prânzului ajunsese la 672 (un ritm de creştere mult mai mic decât cel înregistrat zilele trecute).

Chiar şi aşa, digul supraînălţat care a fost ridicat de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu militari şi câţiva săteni rezista la presiunea apelor, iar riscul inundării prin infiltrarea apelor pe terasamentul liniei ferate a dispărut, după ce, pe o anumită porţiune, a fost ridicat un dig din saci cu nisip.

Potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan, autorităţile sunt în continuare în alertă, iar situaţia este monitorizată fără întrerupere, astfel încât să se poată interveni eficient în timp util pentru evacuarea oamenilor care locuiesc în zona respectivă din Şendreni. Deocamdată, din fericire, nu s-a pus această problemă.

Zone sensibile

De la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă am aflat că tendinţele de creştere se menţin în continuare pe Siret, dar şi pe Prut.

"Debitul evacuat din acumularea Călimăneşti este de 2493mc/s şi debitul evacuat din acumularea Movileni pe râul Siret este de 2485 mc/s, cu tendinţă de creştere pentru următoarele ore. Cotele ridicate ale nivelului râurilor Siret şi Prut au creat pericolul de infiltraţii şi pericolul de potenţiale depăşiri ale digului de protecţie realizat din saci cu nisip si pământ şi folie, la aproape toate punctele vulnerabile.”

„Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă urmăresc evoluţia fenomenelor hidrometerologice cu toată atenţia pentru a putea interveni eficient şi în timp util la apariţia unei situaţii de urgenţă", se arată într-un comunicat de presă semnat de către purtătorul de cuvânt al ISU, Eugen Chiriţă.

Potrivit aceleiaşi surse, la Cosmeşti, populaţia a fost informată deja asupra riscului de inundaţii şi a posibilităţii de a fi evacuată.

Trafic blocat

În condiţiile în care apa acoperă în continuare liniile de cale ferată între localităţile Movileni şi Şendreni, circulaţia trenurilor de pe relaţia Galaţi - Iaşi a fost deviată încă de marţi, patru trenuri folosind o rută ocolitoare.

Drumul Naţional 2B este în continuare blocat între cele două localităţi, traficul fiind redirijat prin Independenţa - Izvoarele - Slobozia-Conachi - Smârdan.

Citit 1817 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.