În fiecare an, sau mă rog, de fiecare dată când vin apele peste noi, autorităţile, indiferent care sunt, încep lamentările şi, scurt şi inutil, declară tot felul de coduri, de toate culorile de stări de urgenţă, de necesitate ş.a.m.d., ca şi acum acestea ar ţine loc de acoperiş sau de stavilă în calea apelor, despre care se spune că sunt dezlănţuite, ceea ce nu e adevărat.
Apele sunt dezlănţuite acum pentru că mai întâi au fost înlănţuite şi n-a ţinut nimeni seamă că natura suportă astfel de chingi doar până la anumite limite, după care, la fel de natural, se răzbună.
Este incredibilă cu adevărat prostia omenească pe care este obligată să o îndure întreaga suflare din România din partea acelei faune ariviste ce accede pe scaune înalte la nivel local sau naţional şi care, de fapt, nu se pricepe decât la gestionarea autodistrugerii.
De aceea suntem iarăşi neputincioşi atunci când se adună mai multă apă pe cursurile şi la gurile râurilor Siret şi Prut, care, tocmai aici la noi, la Galaţi, se varsă în Dunăre.
Ei bine, nu se mai varsă în fluviu, pentru că şi acesta dă pe afară, se revarsă peste noi la propriu. În fiecare an, miniştri de mediu, de ape, urcaţi cu mare zel pe scaune pe care n-ar avea ce căuta, nu găsesc nici un fel de soluţii durabile, nu sunt în stare să conceapă şi să se pună de acord cu vreun proiect de perspectivă care să nu ne mai aducă în astfel de situaţii dramatice.
Când vin apele, prefecţii dau ordine şi mobilizează tot felul de forţe. Pentru ce? Pentru nişte „frecţii la un picior de lemn”, fiincă doar aşa se pot numi barajele nevolnice de saci umpluţi cu pământ ce se aruncă degeaba în faţa viiturilor.
Nu mai coborâm în alte sfere ale structurilor ce se ocupă de ape, de mediu, de îmbunătăţiri funciare, întrucât este inutil. Dacă întrebi, îţi răspunde ici-colo câte unul că nu sunt fonduri, că ţara e săracă, nu spune nimeni că ţara a sărăcit fiind furată de alţi şi alţi exponenţi ai trecătoarelor puteri impotente, dar potente şi hulpave nevoie mare dacă e vorba de profitul personal.
Cu tristeţe, la concretul de lângă noi
Şi, că să nu spună cineva că nu vorbim la concret, vă supun atenţie, o singură chestiune. Necesitatea ca digul de pe malul drept al Dunării să fie odată şi odată rupt, astfel încât apele să reintre în vechea lor matcă.
Asta ar fi cu adevărat o decizie de bun simţ şi care să ţină, evident, nu de un interes meschin, ci de unul naţional. Repet ceea ce am mai spus atâta amar de vreme.
De la Marea Revoluţie din Decembrie 1989 se tot vorbeşte pompos de „renaturarea” zonei de dincolo de Dunăre în zona Galaţiului. Vorbesc potentaţii zilei ca să se afle în treabă şi ca, eventual, să capete ceva capital electoral sau cine ştie ce fel de popularitate. De fapt, nu s-a făcut şi nu se face nimic.
O idee, un proiect susţinut de unii e dezavuat de alţii, promisiunile unora sunt hulite de alţii şi invers. Între timp, peste Dunăre, în zona aridă care se vede cu ochiul liber din Galaţi, din preajma localităţii I.C.Brătianu, afectată şi aceasta acum de viituri, urmează să vină arşiţa verii şi atât.
Mai încolo, spre Garvăn, Rachelu, Luncaviţa, acolo dom’le, se face agricultură la greu. Se face agricultură exact pe locurile în care ar fi trebuit să încapă acum apele aduse de Siret, de Prut, ale Dunării care dintotdeauna au revărsat şi respirat pe întinderile Crapinei, adică ale acelui paradis distrus.
Nici asta nu se poate; peste noapte, câţiva întreprinzători oportunişti, profitori pentru ei şi pentru cei care le susţin afacerea, au devenit latifundiari şi mari agricultori. Asta în timp ce pe dealurile din apropiere o grămadă de teren arabil zace în bălării. Dar, nu-i aşa?, nu ei sunt de vină, că doar nu-s singuri în ţara asta…
Cine, ce şi cui plăteşte?
La un moment dat, prefectul de Galaţi spunea că nu e de acord prefectul de Tulcea ca apele să-şi revină în matca lor; s-au strâns semnături de la trăitorii din zonă care vor altceva decât vor profitorii momentului, dar a fost în zadar.
Ştiţi ce şi cum spun localnicii? Cum că cei câţiva concesionari ai terenurilor ce ar trebui să preia acum apele Prutului, Siretului, Dunării pleacă în fiecare an în pelerinaj pe la trecătoarele ministere şi miniştri încovoiaţi de sarsanale.
Alţii spun că respectivii dau tribut greu pentru campaniile electorale ale partidelor care le percep biruri grele-grele. Dar ia să-i întrebi de sănătate, ştiţi ce-ţi răspund? „N-ai dovezi, dom’le, vezi-ţi de treaba ta!”
Între timp, Şantierul Naval Galaţi e inundat, Porturile Bazinul Nou, Docuri şi celelalte sunt inundate, cartierul din Valea Oraşului se luptă cu apele, dar asta după ce Siretul, pe la Cosmeşti, Piscu, Vameş, Şendreni sau Prutul îi va fi răsplătit pe iresponsabilii responsabili ai momentului cu dezastre.
S-au înălţat diguri. Şi ce dacă? Ştiţi cum explica un locuitor al Şendreniului situaţia asta? Cam aşa: „Domnilor, ştiţi cum e cu Siretul îndiguit? E ca şi cum ai lua lichidul dintr-o sticlă de un litru şi ai vrea să-l bagi într-una de trei sferturi, asta înseamnă digurile din calea apelor”.
Nu e nicio filozofie, dar dacă asemenea adevăruri elementare nu sunt înţelese nu ne rămâne decât să îndurăm; se pare că prostia omenească are dimensiuni de nebănuit.
