Peste 20 de infectări cu COVID-19 la Galaţi, într-o zi cu 500 de testări

Peste 20 de infectări cu COVID-19 la Galaţi, într-o zi cu 500 de testări
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Unu din 23 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. Nu a mai fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate, în timp ce peste 40 de pacienți au fost declarați vindecați.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 529 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 23 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 61.187.

Miercuri, 20 aprilie, nu a mai fost raportat niciun deces în rândul persoanelor infectate. Astfel, numărul victimelor pandemiei a rămas 1.853.

Tot în intervalul precizat, au fost declarați vindecați 43 de pacienți aflați în evidențe ca infectați cu noul coronavirus, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să ajungă la 59.196.

În carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 94 de gălăţeni testați pozitiv, în timp ce în carantină la domiciliu nu se mai afla nicio persoană. În izolare instituționalizată se aflau 44 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 415.093 de teste.

Citit 480 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2022 18:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.