Șapte elevi gălățeni concertează cu o orchestră în Franţa

Șapte elevi gălățeni concertează cu o orchestră în Franţa
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Şapte elevi ai Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin", Alina Barcan, Ana Maria Gheorghe, Ciprian Trif, Tudor Chiriță, Ștefan Holiartoc, Patrik Păun, Sebastian Ilie, sunt în prezent în Franţa, la Aquitaine, pentru a face parte din orchestra europeană, reunită prin proiectul Erasmus+, MYA, în care cântă tineri din toată Europa.

Ei vor interpreta un program muzical, alături de tineri din Franța, Germania, Malta, Italia, Spania, între 8 și 14 mai 2022, în cadrul Le Nouveau Festival (Cenon-Bordeaux, Franța). Pe 10 mai vor avea o repetiție publică la Rock School Barbey, pe 11 mai - un concert la Rocher de Palmer, iar pe 13 mai - concertul final la Maison De l'Europe Bordeaux-Aquitaine.

Elevii sunt însoțiți de profesoara Ana-Larisa Pelin. "MYA este un proiect susținut de Agence Erasmus+ France Jeunesse & Sport și Région Nouvelle-Aquitaine. Din 2010, liceul nostru colaborează la acest proiect. În fiecare an, participarea la orchestra tinerilor europeni a fost tradiţie. Anul trecut, din cauza pandemiei, festivalul s-a ţinut online. Noi am trimis înregistrările, care au fost mixate în Franţa.  Prestaţia copiilor noştri a fost apreciată, din moment ce am primit invitaţie în fiecare an. Mai mult decât atât, am fost cooptaţi în mai multe proiecte. Am avut schimburi de experienţă între elevi. Trupa rock "Among the Filters" a fost invitată la două festivaluri în Franţa. E bine că s-a găsit această formulă de proiect Erasmus+, prin care se acoperă acum toate cheltuielile. Până acum aveam asigurate masa şi cazarea, dar transportul fie îl plătea Consiliul Judeţului, fie elevii. Acum totul e decontat, lucru care nu poate decât să ne bucure", ne-a declarat profesoara de Limba franceză, Ana-Larisa Pelin.

Concertul orchestrei tinerilor europeni de anul acesta va fi difuzat şi la Galaţi, la Biblioteca "V. A. Urechia", în cadrul expoziției "Europa între pagini. Și cărțile unesc oameni!", care marchează Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai.

Citit 1330 ori Ultima modificare Marți, 10 Mai 2022 02:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.