Încă o dublare săptămânală a infecțiilor cu SARS-CoV-2, la nivel național

Încă o dublare săptămânală a infecțiilor cu SARS-CoV-2, la nivel național
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Aproape 15.000 de cazuri noi de COVID-19 s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu față de săptămâna anterioară, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Astfel, între 4 și 10 iulie, au fost raportate 14.943 de cazuri, față de 7.726 între 27 iunie și 3 iulie, fiind a treia săptămână în care numărul de cazuri se dublează. "E un trend așteptat. Această creștere va dura circa 4-5 săptămâni, după care numărul de cazuri se va stabiliza și o să vedem când va începe să se reducă", a precizat Rafila.

În ultima săptămână, 1.410 persoane au fost internate, dintre care 86 la ATI (68 dintre ele sunt nevaccinate). În același interval, 33 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Potrivit ministrului Sănătății, pozitivitatea cazurilor a crescut cu aproape 50%. Mai exact, proporţia de cazuri pozitive este de 12%, pe care ministrul o cataloghează drept "un indicator bun" prin comparaţie cu valurile precedente, când acest indicator a depăşit 30%. Conform lui Rafila, tulpina Omicron este dominantă şi deja au fost secvenţiate primele cazuri cu subvarianta BA.5, care este responsabilă de accelerarea din nou a pandemiei. "Repetăm aceleași indicații: orice persoană simptomatică se testează la medicul de familie sau poate solicita ambulanța. Rezultatul pozitiv determină izolarea la domiciliu și consultarea medicului de familie sau la centrele ambulatorii sau, la cauzele mai grave, spitalizarea. Testarea se poate face la medicii de familie, spitale, clinici, farmacii", a adăugat Rafila, menționând că se evaluează în continuare disponibilitatea de antivirale și reechilibrarea stocurilor, pe măsură ce acestea sunt utilizate.

Citit 898 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2022 18:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.