Ucrainenii nu se înghesuie să stea în centrele improvizate
Foto: Marian Calestru

Ucrainenii nu se înghesuie să stea în centrele improvizate
Migrație în scădere
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ultimele 24 de ore au adus o scădere a numărului de refugiați înregistrați la cele două puncte de tranzit de pe raza județului Galați, precum și o menținere a tendinței refugiaților de a se orienta spre hoteluri, pensiuni și apartamente închiriate, nu către centrele sociale sau bazele sportive unde au fost amenajate spații de cazare.

Conform Poliției de Frontieră Galați, fluxul cel mai mare, de 339 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în țară doar 131 de persoane. Astfel, 470 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru.

Oamenii sosiți în ultima zi nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde erau disponibile 230 de locuri. Numărul ucrainenilor cazați în spațiile puse la dispoziție de autorități rămâne relativ constant, cu două centre care totalizează aproape 200 de locuri, complet libere. Astfel, marți, 12 iulie, la blocul M11 erau 113 refugiați. La Baza "Siderurgistul" nu mai era niciun refugiat, pe cele 150 de locuri, la Centrul social comunitar Șendreni erau libere toate cele 30 de locuri disponibile, la căminele studențești se aflau 136 de refugiați pe cele 592 de locuri disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 58 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 104 locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 402 locuri, era în continuare goală.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 18 permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni.

Citit 1158 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Iulie 2022 22:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.