Zeci de ucraineni au cerut protecție într-o singură zi

Zeci de ucraineni au cerut protecție într-o singură zi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Întețirea războiului în sudul Ucrainei și iminenta prelungire a conflictului i-a determinat pe tot mai mulți refugiați să caute soluții de supraviețuire în afara granițelor. După o perioadă în care foarte puțini ucraineni au solicitat permise de protecție temporară, care să le permită șederea și munca în România, în numai 24 de ore, 32 de persoane au obținut un astfel de document de la structurile teritoriale ale IGI din Galați. Asta în condițiile în care numărul refugiaților care au intrat în țară în ultimele 24 de ore a fost într-o ușoară scădere. Poliția de Frontieră Galați a raportat 517 refugiați, cu cel mai mare flux, de 390 de persoane, prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 127 de persoane.

Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 227 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați.

Ucrainenii veniți în ultimele două zile nu au cerut protecție specială și au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, marți, 26 iulie, la blocul M11 erau 114 refugiați. La Baza "Siderurgistul" nu era cazat niciun refugiat, pe cele 150 de locuri, iar la Centrul social comunitar Șendreni erau în continuare libere toate cele 30 de locuri disponibile. La căminele studențești se aflau 133 de refugiați pe cele 592 de locuri disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 47 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 106 locuri din 491. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 402 locuri, era în continuare goală.

Citit 816 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2022 19:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.