Ce părere au gălățenii despre modernizarea Parcului "CFR"

Ce părere au gălățenii despre modernizarea Parcului "CFR"
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Lucrările din Parcul "Carol" (fost "CFR") sunt în desfășurare. Valoarea totală a proiectului de modernizare este de 9.63.081,87 de lei, din care suma nerambursabilă este 9.420.820,24 de lei.

Proiectul de modernizare a început în luna Iunie a acestui an şi prevede următoarele modificări: amenajarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale; instalarea de mobilier urban nou; dotarea cu echipamente de fitness și cu echipamente de joacă; realizarea de fântâni arteziene; refacerea împrejmuirii; iluminat ambiental pentru alei prin montarea unor corpuri cu lămpi LED; realizarea de rețele de apă şi canalizare noi; sistem de irigație; montarea unei instalații de supraveghere video.

"Așa cum am promis, punem în valoare acest parc emblematic al orașului, astfel încât gălățenii să se bucure de un spațiu modern și primitor pentru relaxare și petrecerea timpului liber. Abandonat foarte multă vreme, parcul va primi în curând un aspect modern și va redeveni un loc atractiv", a declarat, la începerea lucrărilor, primarul Ionuț Pucheanu.

Iată și câteva dintre părerile oamenilor pe care i-am găsit în zonă, la vizita noastră recentă:

Georgiana, 38 de ani, casnică: "Parcul va ieși super, se vede că au fost investiți bani în el și chiar dacă acum este puțin zgomot din cauza lucrărilor, am așteptări mari la el."

Andrei, 19 ani, elev: "Interesantă ideea de a moderniza parcul, cam durează, ce-i drept, dar important este că există voință. Dacă nu se făcea nimic, era mai rău, acum suportăm și noi, asta e."

Adrian, 28 de ani, salariat: "Sincer, nu cred că investiția asta își are rostul, dar măcar sper că va ieși ceva frumos. Decât să colcăie de șobolani pe acolo, mai bine așa."

Geanina, 57 de ani, casnică: "Mă bucur să văd că cineva se gândește și la zona aceasta și, chiar dacă este un fel de periferie, măcar se fac modernizări și nu suntem lăsați de izbeliște."

Citit 1560 ori Ultima modificare Vineri, 23 Septembrie 2022 07:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.