Un accident feroviar petrecut în urmă cu puțin timp pe raza localității Barcea s-a soldat cu rănirea a două persoane, un bărbat și o femeie. Cei doi se aflau într-o mașină care nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost acroșată de locomotiva unui tren. Ambii ocupanți ai autoturismului au rămas captivi, bărbatul fiind cel mai grav rănit.
La fața locului, intervin o autospecială de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Tecuci, o autospecială de la Garda de Intervenție nr 2 Ivești și echipajul SMURD tip C de la Detașamentul de Pompieri Galați.
Medicii au făcut eforturi pentru resuscitarea bărbatului în vârstă de 51 de ani, dar acesta a fost declarat decedat.
Poliția este și ea la fața locului, urmând ca în cauză să fie deschis un dosar penal pentru a se elucida circumstanțele în care s-a produs evenimentul.