Pe 22 august, între 6,00 și 9,00, polițiștii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat o acțiune pe linia transportului public de persoane. Polițiștii au verificat documentele necesare efectuării transportului de persoane, respectarea traseului și a graficului de circulație cu opririle aferente, respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculelor. Mai mult, conducătorii auto au fost testați alcoolscopic. În timpul acestei acțiuni de control, polițiștii au verificat 58 de autovehicule, 24 dintre șoferi primind sancțiuni contravenționale în valoare de 20.900 de lei, majoritatea fiind pentru nerespectarea prevederilor legale. S-a constatat că au fost emise bilete de călătorie, nu au fost respectate opririle din grafic și s-a depășit capacitatea maximă de încărcare a autovehiculelor de transport persoane. Polițiștii au reținut și două permise de conducere, dar și un certificat de înmatriculare. Tot în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii au oprit un taxi, condus de un bărbat din municipiul Tecuci, care a fost depistat conducând sub influența alcoolului. La testarea alcoolscopică, a reieșit că bărbatul avea o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Amenzi mari pentru nereguli în transportul de persoane Scris de Ingrid Macovei
