Doi bărbați au încercat să treacă de controlul vamal cu un microbuz semnalat ca fiind furat din Slovacia. Bărbații s-au prezentat vineri, 23 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii graniţei, călătorind cu un microbuz înmatriculat în Bulgaria. La control, polițiștii au constatat prezența unor modificări la seria de șasiu poansonată pe autovehicul. Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este semnalat ca bun supus confiscării, semnalare introdusă de Bulgaria. Totodată, prin intermediul computerului de bord, a fost descoperită o altă serie de șasiu, care corespunde unui alt vehicul, semnalat ca fiind furat din Slovacia. Cu privire la aspectele constatate, șoferul a declarat că autovehiculul nu îi aparține și că l-a împrumutat de la un prieten. În consecință, se efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul în valoare de aproximativ 55.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Au încercat să treacă vama cu un microbuz furat Scris de Beatrice Dumitriu
