Ingo Glass, unul dintre fondatorii Muzeului de Artă Vizuală din Galați, a încetat din viață

Ingo Glass, unul dintre fondatorii Muzeului de Artă Vizuală din Galați, a încetat din viață
Foto: Constantin Duma
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Sculptorul Ingo Glass a încetat din viață, la vârsta de 81 de ani. Era plecat din România din 1979, se stabilise în Germania și, în 2012, a devenit cetățean de onoare al Timișoarei, orașul său natal, informează site-ul stiridetimisoara.ro. Știrea a fost confirmată de „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien" în ediția online, dar și de timișoreanca Veronica Kirchner, stabilită la München și realizatoarea unui „ArtFel de jurnal”.

Despre Ingo Glass ați putut afla, încă de acum zece ani, din paginile „Vieții libere”, la rubrica „Gălățeni care au uimit lumea”. N-a fost gălățean prin naștere ci, să spunem, prin adopție.

A realizat două dintre cele mai cunoscute sculpturi în metal de pe Faleza Dunării, lângă care s-au fotografiat mii de gălățeni fără ca, poate, să știe cine este autorul lor. 

„În 1967, după ce a absolvit Institutul de Arte Plastice din Cluj, a ajuns la Galaţi, unde a pus bazele Muzeului de Artă Contemporană, alături de Ioan Simion Mărculescu, Eugen Holban şi Angela Tomaselli. Din 1972 până în 1978 s-a aflat la Bucureşti, unde a lucrat pentru mai multe instituţii de cultură. În 1979 a dat un interviu ziarului Financial Times, cu titlul ’Ceauşescu - acolo unde dispare carnea’. Drept urmare, Securitatea i-a pus în vedere ca în două săptămâni să părăsească România şi, astfel, a emigrat în Germania, stabilindu-se la Munchen”.

Ingo Glass a avut numeroase expoziţii personale, la Cluj, Galaţi (1968), Bucureşti, Koln, Munchen, Paris sau Washington. În afară de Septenarius („Lucrarea mea cea mai serioasă din România, punctul meu de plecare, o lucrare de 13 metri înălţime, cu şapte elemente, în care două turnuri principale, reprezentând Germania şi România, sunt sprijinite pe cinci contraforturi, celelalte cinci ţări prin care trece Dunărea”) şi Piramida Soarelui (aflată lângă fostul restaurant „Pescarul”), de la Galaţi, mai are sculpturi monumentale expuse în multe oraşe din lume, iar lucrări ale sale se află în custodia muzeelor de pe toate continentele. A fost recompensat cu importante premii în Olanda, Canada, Ungaria, Germania, iar în 2012 a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Timişoarei.

Citit 1450 ori Ultima modificare Marți, 01 Noiembrie 2022 14:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.