Doar una dintre cele trei voci gălăţene excepţionale – despre care aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă” - a mai rămas în concurs la „Vocea României”, pe Pro Tv. Este vorba despre gălăţeanca Anastasia Budeşteanu, în vârstă de 20 de ani, care va intra în etapa următoare a competiţiei, „battle-urile” în echipa lui Denis Roabeş – The Motans. Din păcate, Smiley şi Theo Rose au renunţat la Ana Mardare şi la Emanuel Bădilaş, pentru care, paradoxal, s-au luptat cu alţi membri ai juriului ca să-i aibă în echipă.
Concursul „Vocea României” a adus o schimbare majoră în acest sezon. Dacă în anii trecuţi locurile în echipele antrenorilor erau limitate, de această dată Irina Rimes, Smiley şi Theo Rose, Daniel Roabeş – The Motans şi Tudor Chirilă au putut lua un număr nelimitat de concurenți, la audiţiile pe nevăzute. Numai că, în etapa a doua, battle-uri, nu puteau intra decât cu 14 concurenţi.
Practic, în ediţia de vineri, 4 noiembrie 2022, fiecare echipă a fost adusă pe scenă, iar antrenorii au anunţat cine rămâne şi cine pleacă. Fără a exista un duel al vocilor, o minimă formă de departajare a concurenţilor. Pur şi simplu a fost decizia antrenorilor. Din păcate, cei eliminaţi cu atât de multă uşurinţă nu au putut nici măcar să lupte pentru a-şi păstra locul în echipă! Iar toate promisiunile care li se făcuseră de către antrenori pentru a veni într-o anume echipă – atunci când membrii juriului s-au luptat pentru ei – s-au dovedit a fi vorbe în vânt. Iar speranţele pe care şi le-au făcut după ce au trecut de audiţiile pe nevăzute au fost spulberate.
Smiley şi Theo Rose au renunţat cu uşurinţă la două dintre vocile gălăţene.
Prima a fost gălăţeanca Ana Mardare, o artistă cu experienţă şi o învingătoare în bătălia cu cancerul. „Ana, din păcate nu mergi mai departe în echipa noastră! Mulţumim! Sănătate multă!”, i-au spus Smiley.
„Emanuel, te lăsăm să te mai antrenezi un pic! Din păcate, ai un «nu», azi!”, i-a spus Smiley lui Emanuel Bădilaş, în vârstă de 18 ani. Tânărul vine din Isaccea, judeţul Tulcea, dar studiază la Galaţi informatica şi canto.
Gălăţeanca Anastasia Budeşteanu a rămas, însă, în echipa lui Denis Roabeş – The Motans.
Suntem convinşi că fiecare dintre cele trei voci ar fi putut străluci mai departe la „Vocea României”, însă o regulă schimbată în timpul jocului a făcut ca show-ul Pro Tv să ia o altă direcţie.
Îi ţinem pumnii strânşi Anastasiei Budeşteanu şi suntem convinşi că vom mai auzi de performanţele artistice ale Anei Mardare şi ale lui Emanuel Bădilaş.
Citiţi şi: Vocea amăgirii şi-a umilinţei, la Pro Tv