Sf. Ap. Andrei, trei decenii de ocrotire spirituală a Galațiului

Sf. Ap. Andrei, trei decenii de ocrotire spirituală a Galațiului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Anul acesta se împlinesc trei decenii de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al orașului Galați și al Eparhiei Dunării de Jos. Această mare împlinire pentru clerul şi credincioşii de la Dunărea de Jos a fost realizată, în 1992, la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Părinte Casian şi prin hotărârea Consiliului Local Galaţi.

Oraşul Galaţi este primul oraş din ţară care a primit ocrotirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei.

Sfânta Liturghie oficiată duminică, 6 noiembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a deschis seria manifestărilor spiritual-liturgice, pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice desfăşurate pe tot parcursul lunii noiembrie în parohiile şi aşezămintele social-filantropice, în şcolile teologice, precum şi în instituţiile de învăţământ şi de cultură din Eparhia Dunării de Jos, închinate Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat şi ocrotitor al creştinilor de la Dunăre, dar şi al întregului neam românesc.

 

Citit 830 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2022 13:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.