Pieton ucis pe un drum intens circulat din Galați. Traficul rutier a fost perturbat

Pieton ucis pe un drum intens circulat din Galați. Traficul rutier a fost perturbat
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un bărbat a murit în această seară după ce a fost lovit de un autoturism, în timp ce traversa neregulamentar. Accidentul s-a produs pe DE 581, între Tecuci și Munteni.

"Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 45 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe DE 581, având direcția de deplasare dinspre Tecuci către localitatea Munteni, la km 25, a surprins și accidentat un bărbat, cu vârsta de aproximativ 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar. Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier", au anunțat reprezentanții IPJ Galați în urmă cu puțin timp.

Citit 5320 ori Ultima modificare Joi, 03 August 2023 07:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.