Tribunalul Galați a pronunțat o primă condamnare în dosarul în care mai multe cadre didactice și studenți de la Facultatea de Medicină a Universității ”Dunărea de Jos” au fost acuzați de luare de mită, trafic de influență, folosirea de informații care nu sunt destinate publicității, complicitate la trafic de influență și dare de mită. DNA a trimis în judecată, anul trecut, patru persoane, toate scăpând cu pedepse sub supraveghere și amenzi.
La aproape un an de la trimiterea în judecată a cauzei în care două cadre didactice și doi rezidenți la Stomatologie erau acuzați de infracțiuni de corupție, săvârșite în legătură cu promovarea examenului de rezidențiat, Tribunalul a dat o decizie. Astfel, atât cadrele didactice care au primit mită și au folosit informații nedestinate publicității, furnizând subiectele de concurs candidaților ”darnici”, cât și beneficiarii ”bunăvoinței” profesorilor, au primit pedepse cu închisoarea. Toți le vor executa însă în regim de suspendare, ceea ce înseamnă că nu vor sa nicio zi după gratii. În schimb, vorba de plătit amenzi, iar în unele cazuri, nu vor avea voie să exercite profesia în legătură cu urcare au comis faptele.
Șirul condamnărilor
Lista condamnaților în acest dosar este deschisă de Dorina Cerasella Șincar, conferențiar universitar și președintele comisiei de rezidențiat la specializarea "Stomatologie". Doctorița a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, amendă penală de 22.000 lei și interzicerea mai multor drepturi, printre care și cel de a deține orice funcție în învățământul universitar public sau privat pe o perioadă de 1 ani de la ispășirea pedepsei. Ea a fost găsită vinovată de luare de mită, trafic de influență și divulgarea de informații ce nu sunt destinate publicității. Ea a pretins și primit de la doi studenți câte 2.000 euro pentru a le facilita promovarea examenului de rezidențiat. Pe lângă condamnare, Dorina Cerasela Șincar are termen de supraveghere de 3 ani, timp în care este obligată să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității și să urmeze cursuri de reintegrare socială.
Gina Păunița Grecu, asistent universitar și secretar al comisiei de rezidențiat la "Stomatologie", a fost condamnată la 1 an și 11 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, amendă penală de 8.000 lei și interzicerea mai multor drepturi, printre care și cel de a deține orice funcție în învățământul universitar public sau privat pentru 1 ani după ispășirea pedepsei. Ea a fost găsită vinovată de complicitate la trafic de influență și complicitate la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității. Pe lângă condamnare, Gina Păunița Grecu are termen de supraveghere 2 ani, timp în care este obligată să presteze 120 zile de muncă în folosul comunității și să urmeze cursuri de reintegrare socială.
Antonela Zalimov, candidat la examenul de rezidențial la "Stomatologie", a fost condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și interzicerea unor drepturi pe o durată de 2 ani. Ea a fost găsită vinovată de cumpărare de influență. Andreea Antonela Zalimov are termen de supraveghere de 2 ani are obligația de a presta 120 de zile de muncă în folosul comunității și de a urma cursuri de reintegrare socială.
Caius Călin Miuță, candidat la examenul de rezidențiat la "Stomatologie", a fost condamnat la 1 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și interzicerea unor drepturi. El a fost găsit vinovat de dare de mită. Caius Călin Miuță are termen de supraveghere de 2 ani, are obligația de a presta 60 zile de muncă în folosul comunității și de a urma cursuri de reintegrare socială.
Sentință Tribunalului nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel.