Viitorii contabili, răsplătiți de Consiliul Județean și de CECCAR

Viitorii contabili, răsplătiți de Consiliul Județean și de CECCAR
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Recent, la Galați a avut loc, în premieră, un concurs de cultură și educație financiar-contabilă, destinat elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică. Este vorba despre o competiție la care au participat viitorii contabili.

În urma evenimentului, Consiliul Județean (CJ) Galați i-a premiat, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) - filiala Galați, pe cei mai buni dintre aceștia.

"Din partea Consiliului Județean, am oferit premii de peste 4.000 de lei, inclusiv un premiu special de 1.100 de lei, care a fost acordat elevului cu cea mai mare notă la proba practică", a precizat, marți, 2 mai, președintele CJ, Costel Fotea.

De altfel, conform sursei citate, elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta Galațiul la faza națională a acestei competiții, programată în iunie la București.

Citit 2107 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Mai 2023 10:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.