Tulburelul face primele victime

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Peste un gălăţean a căzut o cadă cu vin * Alţii doi, tată şi fiu, s-au luat la harţă * Cum-necum, în acest incident familial au intervenit şi câteva cărămizi *

Cine se apucă din timp să facă vin, ajunge mai repede la spital! S-o recunoaştem,  afirmaţia nu e adevărată în cazul tuturor gălăţenilor, dar se potriveşte ca o mănuşă pentru poveştile a trei gălăţeni care au ajuns la Urgenţe, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat.

„Mai întâi, am fost apelaţi de un bărbat peste care a căzut o cadă cu vin. Un echipaj al Ambulanţei a intervenit la faţa locului, i-a acordat primul ajutor, l-a spălat, apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean”, a precizat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi. 

Tot de la tulburel, se pare, s-au luat la harţă şi doi bărbaţi în vârstă de 69 şi 33 de ani, din Tuluceşti, tată şi fiu. Nu ştim cine a ridicat primul cărămida care, judecând după daunele provocate, nu era de chirpici.

Ştim doar că ambii bărbaţi au fost aduşi de Ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu traumatisme cranio-cerebrale. Cum se întâmplă adesea, fiul a fost mai tare de cap, aşa că internat în serviciul de Neurochirurgie a rămas doar tatăl.

Întrebarea e: dacă aşa ne comportăm după tulburel, ce-o să facem după ce iese ţuica?

Citit 1163 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.