Galațiul se va putea mândri, începând de joi, 31 august, cu cea mai modernă navă de cercetare din Uniunea Europeană. Nava REXDAN este parte a unui mai amplu proiect derulat de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, în valoare de 20 milioane de euro!
Construcţia celei mai mari nave de cercetare de pe apele interioare ale Europei a fost finanţată prin Programul Operațional Competitivitate, prin proiectul “Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN, 127065”. Nava va putea fi folosită în activitățile de cercetare, dar este clasificată și pentru transportul de pasager, pentru voiaje de zi.
”Nava REXDAN a fost construită la Şantierul Naval ATG Shipyard din Giurgiu şi, după o călătorie pe apă de 343 km, va ancora la pontonul Schengen al APDM (Strada Portului Palatul Navigaţiei, nr. 34), ȋn jurul orei 14.00”, se arată într-un comunicat de presă al Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
„Putem spune, practic, că de joi vom avea funcțional cel mai important centru de cercetare din aceasta parte a Europei, punând astfel Galaţiul pe harta mondială a cercetării”, a declarat prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Nava REXDAN va acoperi o arie geografică vastă (2.000 de km pe partea navigabilă a Dunării, de la Sulina la Passau-Germania) și va permite operațiuni de cercetare ȋn cadrul celor 9 laboratoare, ce corespund unor specializări multiple (chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă, etc).