Un poliţist de frontieră reţinut pentru contrabandă!

Un poliţist  de frontieră reţinut pentru contrabandă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Au fost  confiscate 43.215 pachete cu ţigări şi au fost reţinute patru persoane

Marţi, 20 septembrie, a mai căzut un grup de contrabandişti, în urma unei acţiuni ample şi bine coordonate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi. La acţiune au participat poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.J.P.F. Galaţi. Aceştia au fost sprijiniţi de lucrători de la D.G.I.P.I. şi S.R.I. Galaţi.

Ofensiva anticontrabandă a fost încheiată cu succes, patru persoane fiind reţinute. E vorba de Oală Iulian, de 31 de ani, de Ilie Daniel, de 30 de ani, de Bute Sergiu Dan, de 26 de ani, şi de Negoiţă Petrică, de 32 de ani, agent de poliţie la Sectorul Poliţiei de Frontieră Folteşti. Toţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Contrabandiştii erau filaţi din iunie

Grupul a fost urmărit încă din luna iunie 2011 de poliţiştii de la Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere – I.J.P.F. Galaţi. În timp, au fost adunate probe, au fost făcute şi alte activităţi specifice, astfel încât atunci când urma să vină momentul să nu mai rămână loc de întors pentru grupul care se ocupa cu contrabanda de ţigări pe frontiera verde, ţigări pe care le treceau apoi peste râul Prut.

Momentul-cheie a fost marţi, în jurul orei 6,30, când forţe ale instituţiilor enunţate mai sus au organizat un flagrant pe un drum comunal, între localităţile Folteşti şi Fântânele. În acest context, au fost oprite pentru control un autoturism Mitsubishi Pajero şi un microbuz Volkswagen, în care se aflau trei cetăţeni români.

La control au fost descoperite 43.215 pachete de ţigări de diferite mărci, având timbre de Republica Moldova.

Cele trei persoane au declarat că ţigările proveneau, într-adevăr, din Republica Moldova şi  că fuseseră plătite, în noaptea aceea, unei persoane   din Cahul, care i-a şi anunţat să le ridice de pe malul Prutului.

Răsărit de soare la Prut…

Aceştia au ridicat ţigările, conform înţelegerii, exact când se făcea schimbul de tură al poliţiştilor de frontieră, urmând să le transporte la Galaţi. Aici a făcut toţi banii alianţa grupului cu agentul Negoiţă Petrică.

„Acesta, după cum preciza, ieri, Ion Ciafalon, şeful DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, cunoştea traseele şi programul patrulelor colegilor săi de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Folteşti, precum şi al echipajelor care supravegheau zona cu aparatura de termoviziune. Acesta a împiedicat depistarea descărcării ţigărilor şi, mai apoi, a transportului acestora cu mijloacele auto amintite, dirijându-i pe contrabandişti exact pe unde trebuie.

Întregul grup a gândit şi speculat inclusiv condiţiile meteo, care au fost favorabile. A fost o dimineaţă senină şi au acţionat exact când soarele s-a ridicat deasupra lizierei de pădure ce străjuieşte Prutul, iar în aceste condiţii, echipajele de supraveghere de care am pomenit au fost stânjenite atât cât a trebuit.”

Vremea scadenţei

Dar, cum aţi văzut, contrabandiştii n-au ajuns foarte departe, ci doar până la acel drum comunal. Acolo, la control, s-a observat că microbuzul Volkswagen era burduşit cu ţigări de contrabandă.

Grupul e acuzat acum de contrabandă calificată, complicitate la contrabandă, aderare sau constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trecerea ilegală  a frontierei de stat.

Citit 2104 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.