Un bărbat de 42 de ani, din Galați, a fost reținut după ce s-a rănit singur într-o cascadorie pe Drumul de Centură. Omul era atât de beat, încât nu a mai ținut cont că nu avea permis de conducere și a pornit într-o aventură pe patru roți la volanul unei mașini care nu era a lui, ci a unei firme de închirieri auto din București și cu care cumnatul său venise la Galați. Fără știrea acestuia, gălățeanul dornic de plimbare a luat cheile și a plecat la drum, pe Centură. În dreptul Cimitirului "Sf. Lazăr", puțina pricepere l-a părăsit, la fel ca și simțurile puternic afectate de alcoolul ingurgitat peste noapte. A pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, după ce a acroșat o bordură.
"În urma acestui eveniment rutier, a rezultat rănirea bărbatului, aflat singur în autovehicul, acesta fiind preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate. La testarea cu aparatul etilotest a fost indicată valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, la unitatea spitalicească, i-au fost recoltate și mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei", a declarat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Șoferul de ocazie a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. El urmează a fi dus în fața unui procuror cu propunerea unor măsuri preventive.