Sfântul Nicolae - ocrotitor şi dăruitor

Sfântul Nicolae - ocrotitor şi dăruitor
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți al Bisericii Ortodoxe, a fost episcop creștin în orașul antic grecesc Myra, din Asia Mică (astăzi, orașul Demre, Turcia), în timpul Imperiului Roman. Este recunoscut drept ocrotitor al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate, al mireselor, al copiilor mici, dar și al celor acuzați pe nedrept.

Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara, este sărbătorit pe 6 decembrie, pentru că aceasta este ziua în care i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, pe care l-a rugat să-i ierte pe trei tineri nevinovați ce urmau să fie omorâţi a doua zi.

Orfan de mic, a fost crescut și educat de un unchi, episcop în Patara, care a contribuit la formarea sa intelectuală, morală şi religioasă. Ajungând la un grad înalt de înțelepciune și dobândind dragoste pentru credință, Nicolae a fost hirotonit episcop al cetății Mira, propovăduind dreapta credință, dragostea față de aproape, făcând multe fapte bune, în numele credinței, ceea ce i-a adus persecuția și întemnițareaAflându-se în temniță în perioada Edictului de libertate religioasă din anul 313, în care lumea era divizată între păgâni și creștini, a avut parte de protecția lui Constantin cel Mare.

La primul Sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, Constantin cel Mare a convocat 318 sfinți părinți, printre care se afla și Sfântul Ierarh Nicolae, care s-a evidențiat prin apărarea învățăturii Bisericii despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, în fața rătăcirii ereziei ariene, motiv pentru care a fost numit apărător al credinței. L-a iubit pe Dumnezeu și a apărat cu sfințenie învățătura ortodoxă, a miluit oameni, i-a sfătuit să fie buni, milostivi și darnici cu cei săraci, singuri și neajutorați, motive pe care le regăsim și în colindele românești din perioada sărbătorilor de iarnă.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este îndreptată în principal către copii, ziua de 6 decembrie fiind stabilită ca zi prin care se anunță sosirea Crăciunului, iar copiii care au fot cuminți tot anul primesc daruri.

Copii sau adulți, cuminți sau mai puțin cuminți, buni sau mai puțin buni și milostivi, îl așteptăm cu toții pe Moș Nicolae.

Citit 625 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Decembrie 2023 21:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.