32.000 de litri de alcool, „arestaţi” de Vamă

32.000 de litri de alcool, „arestaţi” de Vamă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Neanunţaţi, miercuri dimineaţă vameşii gălăţeni au controlat un depozit de băuturi din Brăila. În depozitul respectivei societăţi comerciale oamenii legii au găsit 17.000 de litri de alcool, pentru care agentul economic trebuia să vireze la buget valoarea accizei aferente, în valoare de peste 70.000 de lei.

Marfa a fost confiscată de către Vamă, aceasta aplicând şi o sancţiune de 20.000 de lei.

Şi o societate gălăţeană a fost prinsă cu mâţa în sac, nu mai târziu de a doua zi! Astfel, la un control similar, făcut joi, 11 noiembrie, în depozitul unui depozit din oraşul nostru, Vama a găsit 15.000 litri de alcool, pentru care de asemenea acciza - de 60.000 de lei -, nu fusese virată la bugetul de stat.

Alcoolul a fost confiscat, iar agentul economic a luat o sancţiune tot de 20.000 de lei.

Alcoolul gălăţeano-brăilean, în valoare totală de 72.000 de lei, va fi vândut prin compartimentul specializat din cadrul Vămii Galaţi, iar sumele încasate vor deveni venit la bugetul general consolidat al statului.

Citit 1882 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.