Trei copii cu arsuri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copiii, tot copii! Dacă nu sunt supravegheaţi cu maximum de atenţie (ba uneori şi atunci când sunt) reuşesc să facă tot soiul de boacăne.

Mai rău este atunci când, pe lângă diverse daune materiale mai mici sau mai mari, cei mici se rănesc şi ajung chiar să aibă nevoie de spitalizare.

„S-au internat trei copii cu arsuri prin lichid fierbinte. A fost ziua oalei nesupravegheate cu apă fiartă, care a dus la accidentarea a două surori de 9 şi 11 ani şi, într-un alt episod nefericit, a unei copiliţe de 7 ani”.

„Oala neacoperită dă în foc. Oala nesupravegheată opăreşte copii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Citit 717 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.