Casa Artelor s-a dovedit iarăși neîncăpătoare la un nou vernisaj al unuia dintre copiii-minune ai Galațiului, Amalia Popescu, elevă a Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin", clasa a XI-a, secția grafică.
Expoziția, intitulată forrestgumpian "Alerg ca să-mi cunosc natura", este o adevărată încântare, dovedind o maturitate artistică aproape incredibilă, ținând cont de cei 18 ani încă neîmpliniți joi, 14 martie 2024, când artista plastică a avut prima "personală", susținută cu entuziasm de lect. univ. dr. Constantin-Adrian Corcăcel și conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu, introducerea "la subiect" aparținând artistului plastic și muzeografului Erika Guadagnin, care a subliniat că "lucrările ei pot fi inspiraționale și pentru alți elevi, studenți, amatori și chiar profesioniști".
Cornel Corcăcel, declarându-se şi un pasionat căutător de talente, nu numai formator, a observat, apropo de potențialul artistic al Galațiului, că în fiecare an găsește 9-10 talente, pentru seara respectivă alegând-o pe Amalia (restul clasei de "nestemate", după cum au fost alintate toate celelalte opt eleve, urmând să expună pe 12 aprilie, într-o altă expoziție), din aproximativ... 33 de motive, ținând cont de cele 33 de lucrări expuse, care dovedesc, chiar de la o astfel de vârstă fragedă pentru un artist plastic, că "pentru a atinge măiestria și autenticul în arta plastică, tânărul creator are nevoie de o dinamică a conștiinței artistice formată prin simbioza harului cu nevoia de știință și a lucrului intens din atelier".
Desigur, mai sunt și lucrări care "parafrazează" (par exemple, Henri de Toulouse-Lautrec, în dipticul "Dansezi?", unde este și un inteligent dialog uman-natură) ori aduc omagii unor modele, poate Țuculescu ("La păscut") sau poate Andreescu al nostru, în "Melodia mării". Ludicul și imaginația "dansează" (realist, dar și suprarealist) în "Fereastra sufletului", "Metamorfoza", "Mitologia", "Oaspeții ploii" arătând un umor special și o atenție deosebită pentru detalii. "Simplu", cum se mai numește o lucrare, ca și în "La Techirghiol"! "17 ani... infinit", emblematic, duce cu gândul la "Sunetul muzicii" și un duet celebru de acolo (era cu 16, este drept!), microbuzul albastru, simbolic, trimite către atâtea road movies, comedii sau nu, călătoriile, peisajele punctând și ele la impresia generală.
Tehnici diverse (acuarelă, pastel, tuș, gravură, linogravură, ac rece, creioane colorate) sunt bine stăpânite, anunță un destin fabulos, precum acela al personajului Amélie dintr-un film franco-german de o frumusețe aparte, despre bucuria de a fi pur și simplu. În cazul Amaliei Popescu despre bucuria firească de a se simți deja bine întru destinul propriu, creator! Măcar o nouă Tia Peltz pare să se fi născut deja!
