Taxi buşit într-un autobuz

Taxi buşit într-un autobuz
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săptămâna rutieră a început domol la Galaţi. Cu o tamponare şi nimic mai mult.

Personaje principale – un taxi care ieşea de pe strada Universităţii (arteră secundară) pe Domnească (principală) şi un autobuz care circula regulamentar pe strada Domnească, dinspre Parfumul Teilor către Winmarkt.

Conform martorilor, taxiul ori a uitat să se asigure la ieşirea de pe Universităţii, ori a ieşit prea mult în Domnească, fiind „agăţat” de autobuzul care circula pe strada cu prioritate.

Aşadar, ieri, în cazul evenimentului rutier produs în jurul orei 12, nu a fost necesară intervenţia Poliţiei Rutiere, ci doar şoferii au tras civilizat pe dreapta, unde au stabilit locul în care se vor întâlni pentru completarea formularelor de asigurare şi atâta tot.

În afara unor avarii minore la ambele maşini – autobuzul în partea dreaptă faţă şi taxiul în stânga faţă, accidentul nu a avut nici un fel de alte urmări.

Citit 1530 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.