Fost ministru, condamnat cu suspendare după ce a accidentat grav un motociclist

Fost ministru, condamnat cu suspendare după ce a accidentat grav un motociclist
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit, transmite News.ro, citat de Hotnews.ro. Decizia instanţei nu este definitivă.

„În baza art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpata Macovei Monica-Luisa, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C.pen. Suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în minuta Judecătoriei Mangalia.

Instanţa a decis că pe durata termenului de supraveghere Monica Macovei trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, magistraţii au mai hotărât ca Monica Macovei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

 

Totodată, Monica Macovei este obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile.

Conform sursei citate, Judecătoria Mangalia a mai decis ca Monica Macovei să plătească cheltuielile judiciare în valoare de 10.000 de lei.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi-a recunoscut vina în februarie 2024 în faţa instanţei pentru accidentul din octombrie 2022.

    Instanţa a mai hotărât ca pentru latura civilă a acestui proces să fie format un alt dosar, care va avea termen peste o lună.

 

Bărbatul rănit în accident, Constantin Ilie, a cerut daune de 500.000 de euro.

Accidentul în care a fost implicată Monica Macovei a avut loc în octombrie 2022, pe DN 39, între Mangalia şi localitatea 2 Mai.

  „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie de 63 de ani şi o motocicletă condusă de un bărbat de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis atunci IPJ Constanţa.

  La volanul autoturismului s-a aflat Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei.

 

Conform Hotnews.ro, poliţiştii au anunţat că într-o curbă șoferița a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus. Motociclistul a fost grav rănit și supus unor intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.

Citit 1076 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2024 12:05

2 comentarii

  • postat de Nicusor
    Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 08:09
    5.13.210.***
    SISTEMUL PARALEL VEGHEAZA 24//7. Si foloseste VENISH din belsug. DE CE nu a recunoscut de la inceput ? Cand a vazut ca nu poate scapa a facut intelegere cu procurorii. NENOROCESTI un OM pe viata si iei NUMAI 6 LUNI ??? RUSINEEEEEE
    1
    0
  • postat de Nicusor
    Sâmbătă, 13 Aprilie 2024 08:08
    5.13.210.***
    Corb la corb nu isi scoate ochii. Motociclistul NENOROCIT PE VIATA si vinovatul BASMA CURATA CU SUSPENDARE. Sa tot accidentezi eventual sa si omori dar daca esti actual/fost ministru ALB/CURAT.
    1
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.