Vreţi să vă luaţi un câine, dar nu ştiţi ce obligaţii legale veţi avea? Iată, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştiţi
Toate persoanele care au câini trebuie sa-i identifice prin microcipare şi să-i înregistreze în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), prin intermediul medicilor veterinari, în caz contrar amenzile ajungând până la 10.000 de lei. În plus, ori de câte ori câinii sunt scoşi la plimbare în spaţii publice, proprietarii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate al patrupedelor.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi care se află în spaţiile publice sunt consideraţi fără stăpân şi trataţi ca atare de autorităţi.
Câinii nou-născuţi trebuie înregistraţi în cel mult 90 de zile de la fătare, prevede Ordinul ANSVSA nr. 1/2014, dar înainte de vânzarea, donarea sau scoaterea în spaţii publice a câinilor. În cazul celor proveniţi din adăposturi publice, identificarea şi înregistrarea se fac la momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul.
Dacă proprietarii de câini se duc la veterinar, înregistrarea în RECS se face imediat după microcipare şi se eliberează carnetul de sănătate. Dacă veterinarul se deplasează la proprietar, înregistrarea se face în cel mult cinci zile de la microcipare.
Cei care cumpără câini din pet shop-uri, canise (crescătorii de câini) sau expoziţii trebuie să notifice veterinarul că sunt noii proprietari în cel mult şapte zile.
Proprietarii au acces permanent la RECS, putând verifica informaţiile prin simpla introducere a codului microcipului (care este trecut în carnetul de sănătate), la această adresă: https://rompetid.ro/registrul-de-evidenta-al-cainilor-cu-stapan/.
Important! Costurile legate de identificarea şi înregistrarea în RECS sunt suportate de către stăpânii câinilor.
Persoanele care vor să călătorească în străinătate împreună cu câinii pe care-i au trebuie să solicite medicului veterinar eliberarea unui paşaport pentru animal şi, totodată, să aibă asupra lor carnetul de sănătate.
Câinii care aparţin rasei comune, dar şi metişii acestora, trebuie să fie sterilizaţi, conform OUG nr. 155/2001. Excepţie de la această regulă fac, de exemplu, câinii utilitari (adică cei folosiţi de poliţie, jandarmerie, persoanele cu dizabilităţi etc.).
Proprietarii care nu-şi sterilizează câinii riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei, la fel şi cei care nu menţin "igiena în spaţiile publice, în spaţiile adiacente acestora, în holurile şi căile de acces ale spaţiilor locative", potrivit actului normativ. Stăpânii de câini trebuie să notifice medicul veterinar, în maximum şapte zile, referitor la vânzarea, cumpărarea, pierderea, dispariţia, furtul, donarea sau moartea animalului.