Trenul intercity 572 Galaţi - Bucureşti Nord, plecat în cursă joi dimineaţă, la ora 4.35, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de trei ore (179 de minute, mai exact), după ce a fost nevoit să staţioneze pe traseu, din cauza unui incendiu la o locomotivă.
Incidentul a avut loc în halta Tomşani, din judeţul Prahova, la compartimentul motor al locomotivei unui tren care circula pe ruta Buzău - Bucureşti Nord. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, cele aproximativ o sută de persoane aflate în tren neavând de suferit.
Pentru buna desfăşurare a intervenţiei, a fost întreruptă alimentarea cu electricitate a liniei, cinci trenuri aflate pe traseu fiind afectate, printre care şi cel care venea de la Galaţi. Acesta a ajuns la Bucureşti după o călătorie care a durat mai bine de şase ore şi jumătate.