Joi, 3 octombrie, începe partea a doua a celei de-a zecea ediții a programului european KineDok (care aduce documentare creative în spații alternative) cu filmul “Zâmbetul Georgiei” (Germania, Georgia, 2023), ce va fi proiectat de la ora 18.00.
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Georgia şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Cu ocazia ediției aniversare, selecția de filme este una extinsă și cuprinde 22 de filme și două experiențe VR, în premieră în cadrul programului. Pe lângă cele 13 documentare recente din țările participante, partenerii locali au la dispoziție pentru proiecții și o selecție de filme de arhivă, un Focus Ucraina și un program de scurtmetraje.
Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri antrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească, ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.
Zâmbetul Georgiei (Smiling Georgia). Regia: Luka Beradze
În cadrul campaniei sale electorale din 2012, președintele de atunci al Georgiei, Mikheil Saakashvili, a promis celor mai dezavantajați cetățeni că le va schimba dantura pe banii partidului în fruntea căruia se afla. Mulți locuitori din zonele rurale nu au vrut să rateze această oportunitate neașteptată. Dar finalul poveștii este pe atât de brutal pe cât este, în fond, de previzibil. Regizorul Luka Beradze merge într-un sat unde un număr însemnat de bătrâni a marșat la strategiile populiste ale fostului președinte pentru a constata violența inscripției ipocriziei politice în înseși trupurile locuitorilor. Dar în urma observației sale subtile și vibrând de tandrețe a cotidianului acestui spațiu, rămânem măcar cu impresia aparent paradoxală că această umilință le-a redat sătenilor demnitatea și încrederea în nimeni alții decât în ei înșiși și în propria comunitate.
Născut în Tbilisi, Georgia, Luka Beradze și-a obținut licența în Regie la Institutul Internațional de Mass Media și Comunicare Publică din Tbilisi în 2011. În 2016, a primit o propunere din partea Radioteleviziunii Naționale Georgiene pentru a regiza scurtmetrajul documentar “I Went, I Saw, I Fixed It” (2016). Scurtmetrajul său de ficțiune, „Sorry for Being Late” (2021), a fost selecționat la FilmFestival Cottbus 2021, printre alte festivaluri. Pentru primul său documentar de lungmetraj, „Smiling Georgia” (2023), a primit o bursă de producție din partea Centrului Național de Film Georgian și a Fundației de Film și Media Germană NRW.
Proiecțiile vor continua în fiecare joi până pe 19 decembrie. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.