"Atentat terorist" la hotelul „Vega”

"Atentat terorist" la hotelul „Vega”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Urlete de sirenă, maşini de Pompieri, SMURD, Poliţie, Ambulanţă şi Jandarmerie: punctul zero: hotelul „Vega” de pe faleza gălăţeană

Învăluit aproape în întregime în fum, imobilul se vede deodată înconjurat de gură-cască, forţe de ordine, maşini de intervenţie şi, mă rog, de imperturbabilii muncitorii care asfaltează groapa numărul 2 de pe bulevardul Marea Unire.

Desfăşurând un scenariu conform căruia nişte oarecare reuşesc să incendieze hotelul şi să blocheze uşile de acces, aplicaţia ISU de ieri, de la ora 13, a testat viteza de reacţie a tuturor forţelor de ordine din oraş: cât de repede reacţionează, de fapt, în caz de cataclism? Cum se coordonează între ele? Cine aduce planurile clădirii? Cine se ocupă de victime? Cine izolează perimetrul?

Iar răspunsurile nu au întârziat să apară: în cinci-şase minute de la declanşarea alarmelor din hotel, circulaţia era deja întreruptă pe Marea Unire, pompierii intrau pe geam, cu scara, iar ambulanţele transportau primele victime. Între timp, planurile clădirii erau studiate atent de către noile trupe care se pregăteau să intre în clădire. Sperăm că nu va fi niciodată cazul ca o tragedie să se întâmple cu adevărat în oraşul nostru sau dacă va fi, să iasă lucrurile ca la aplicaţie.

Calm, se poate şi mai rău

„Toată lumea pleacă de la bază în momentul primirii apelului de urgenţă pe 112. Echipajele vin de unde se află, ele nu sunt pregătite după colţ”, explică şi căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.

Adânc impresionate de harababură, bunicile ieşite la plimbare cu nepoţeii îşi ţineau strâns de mână copii daţi în grijă. Ceva mai calmi, muncitorii continuau asfaltarea gropii – stai să vezi agitaţie colectivă dacă se mai surpă o dată faleza.

 

Citit 4033 ori Ultima modificare Vineri, 21 Octombrie 2011 20:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.