Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
O strig adeseori... poate m-aude.../ o strig încet, din ce în ce mai stins -
sunt poamă coaptă printre poame crude,/ închin cuvântul, mă declar învins!
Ce rost mai are... când se face seară/ şi cuibul ei rămâne trist şi gol,
când clopotul vecerniei pogoară/ vremea şi timpul marelui obol?!
Când ştiu că nu-i nici vorbă de-ndurare/ în ceastă judecată pentru tot,
când văd că orice fel de aşteptare/ în rugă nu dă-n mugure şi-n rod,
iar semnul crucii parcă nu mai bate/ până la cel judecător de sus,
fiindcă nu-s cu mâinile curate/ şi sunt naiv, proscris şi îndeajuns -
mă cotropeşte-un fel de lungă noapte/ şi-un fel de resemnare, dinadins:
sunt poamă crudă printre poame coapte,/ închin cuvântul, mă declar învins!
