O explozie puternică a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.20, într-un bloc de pe Calea Galați din Brăila, provocând pagube importante și forțând evacuarea a zeci de familii, informează Mediafax.
Proprietarul apartamentului în care s-a produs explozia a suferit arsuri de gradul I și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. De asemenea, o locatară a fost dusă la spital cu atac de panică.
49 de persoane au fost evacuate (40 de adulți și 9 copii), iar 16 apartamente din bloc au fost avariate. De asemenea, șapte mașini au fost avariate, iar o grădiniță aflată în fața blocului a fost afectată, având geamurile sparte și ușa blocată. Trei scări de bloc au rămas fără curent electric și gaze naturale.
21 de persoane (19 adulți și 2 copii) din scările 1 și 3 s-au putut întoarce în apartamente după verificări, iar un centru de găzduire de pe strada Eroilor a fost pregătit pentru celelalte persoane evacuate.
Inspectoratul de Stat în Construcții evaluează pagubele structurale.