Proclamarea generală a noilor sfinți români

Proclamarea generală a noilor sfinți români
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria,  Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu sunt între cei 16 cuvioși și preoți mărturisitori din secolul XX a căror canonizare a fost aprobată anul trecut de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfinții au fost deja incluși în Calendarul Ortodox 2025. Potrivit Basilica.ro, ceremonia de proclamare publică a canonizării noilor sfinți va avea loc marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală, și va coincide cu aniversarea propriu-zisă a 100 de ani de la adoptarea deciziei Sfântului Sinod de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.

Anul acesta Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. De aceea, anul 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea.

Au fost canonizați:

    Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie);

    Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie);

    Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie);

    Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie);

    Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie);

    Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria (2 decembrie);

    Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie);

    Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie);

    Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie);

    Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (8 martie);

    Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (26 decembrie);

    Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (10 noiembrie);

    Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai);

    Preot Mucenic Ilarion Felea (18 septembrie);

    Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia (3 august);

    Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (8 august).

Noii sfinți sunt reprezentanți în icoana „Soborul Sfinților Români”, care este Icoana Anului omagial-comemorativ 2025.

Proclamarea generală a sfințeniei celor 16 mărturisitori, desfășurată la București, va fi urmată de ceremonii locale de proclamare în eparhiile care au înaintat argumentele pentru canonizarea lor.

Citit 1065 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Ianuarie 2025 11:03

2 comentarii

  • postat de Ion
    Duminică, 12 Ianuarie 2025 16:35
    5.13.158.***
    Nici o sfanta in lista? Cum asa? UE a aprobat asa ceva? Nu cred asa ceva, femeile nu sunt promovate de BOR?
    0
    0
  • postat de George
    Duminică, 12 Ianuarie 2025 12:42
    128.127.119.***
    TEATRU de prost gust.
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.