Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost ucis de tren, la puţin timp după ce a plecat fără voie din spital, unde suferise o intervenţie chirurgicală. Incidentul a avut loc marţi, în apropierea Spitalului CFR din Buzău, într-o zonă cunoscută pentru accidentele feroviare, unde de-a lungul timpului şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni care încercau să traverseze liniile de cale ferată.
În dimineaţa tragediei, pacientul şi-a smuls perfuzia pe care o avea montată după operaţie şi a plecat din salon fără autorizaţie. La scurt timp după ce a ajuns în zona din spatele spitalului, a fost lovit în plin de trenul care circula pe ruta Bucureşti Nord - Galaţi. În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc.
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele care au dus la acest incident tragic. Autorităţile vor încerca să afle de la medici şi de la familie motivele care l-au determinat pe bărbat să părăsească spitalul. Oamenii legii iau în calcul atât suicidul, cât şi posibilitatea ca pacientul să fi plecat din spital pe fondul unei stări de confuzie instalată după operaţie.