Adolescenta care s-a aruncat de la etaj a murit la Spitalul de Copii din Galați

Adolescenta care s-a aruncat de la etaj a murit la Spitalul de Copii din Galați
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

O adolescentă din Brăila, care s-a aruncat de la etaj după ce s-a certat cu părinții, a decedat, joi, la Secția de Terapie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Galați, unde fusese transportată de un echipaj medical imediat după ce a fost găsită în stradă.

Pe 18 februarie, în jurul orei 20,35, poliţiştii brăileni au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 4, pe strada Anton Pann din municipiul Brăila. S-au deplasat imediat la faţa locului poliţiştii din orașul vecin, un echipaj de descarcerare din cadrul I.S.U Brăila şi un echipaj al ambulanţei, care au efectuat manevre de resuscitare a victimei, o minoră de 13 ani. Aceasta a fost transportată la spitalul din oraș, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de urgență, fiind ulterior transferată la Spitalul pentru Copii din Galaţi.

Se pare că minora a recurs la gestul extrem după o ceartă cu părinții, moment în care mama i-ar fi confiscat telefonul mobil. Medicii din Galați, în grija cărora s-a aflat fata și care au confirmat decesul acesteia, spun că rănile suferite în urma căderii de la înălţime au fost extrem de grave, fata fiind ținută în viața doar prin eforturi medicale extreme.

Citit 5004 ori Ultima modificare Joi, 20 Februarie 2025 16:54

2 comentarii

  • postat de piosul
    Vineri, 21 Februarie 2025 09:38
    128.127.118.***
    la 12 ani se cred mari ,iau decizii.din nefericire,iau decizii foarte proaste.negândinduse ca parinții îi iubesc si nu le vor răul niciodată.
    0
    0
  • postat de Sorin
    Vineri, 21 Februarie 2025 07:58
    86.124.201.***
    O mama tâmpită care nu intelege ce este in sufletul fetei ei. Educatie doar prin pedepse si bătaie. Acum o sa o aiba pe conștiință toata viata. Dumnezeu sa odihnească sufletul ei neînțeles!??
    1
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.