Tinereţea de azi e diferită, cumva, de cea de acum două, trei decenii. Parcă sunt mai puţin grăbiţi tinerii de azi, mai puţin nerăbdători să trăiască tot acum, imediat, la intensitate maximă. Mai dispuşi să se oprească şi să respire, să stea pe o bancă, deşi afară nu sunt nici măcar 10 grade, să îşi ia timp pentru ei. Nu mai aleargă după autobuze, fiindcă peste câteva minute oricum vine altul şi-apoi ce atâta grabă? Nu îi sperie nici vremea, nici nu stau cu ochii pe ceas, parcă sunt mai zen, mai relaxaţi, mai dispuşi să trăiască în armonie cu ceea ce le cere trupul şi mintea lor, la un moment dat. Ni se pare bizar când îi auzim spunând că sunt obosiţi la abia 20 de ani şi că aleg să se odihnească în loc să se distreze.
Nu comentăm că opţiunile lor sunt mai rele sau mai bune, sunt doar diferite. Şi, poate, nu ne-ar strica să învăţăm şi noi de la cei mai tineri câte ceva.
