UPDATE. Incendiul a distrus mai multe bunuri din apartamentul afectat, cauza probabilă stabilită de pompierri fiind o priză care s-a supraîncins, pentru că la ea fuseseră conectați prea mulți consumatori.
Pompierii gălățeni intervin în această dimineață la un incendiu izbucnit într-un apartament din blocul E6 de pe strada Laminoriștilor din Galați.
Pompierii militari au localizat incendiul şi acționează cu două autospeciale de stingere și o autoscară, la faţa locului fiind de asemenea prezent un echipaj SMURD.
Incendiul de la etajul 1 se manifestă cu degajări mari de fum pe casa scării, astfel încât au fost evacuate 18 persoane, printre care o femeie şi cei doi copii ai săi, de la etajul 4. Alte 10 persoane s-au autoevacuat.
Până în acest moment, din fericire, nu sunt victime, aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Galați, cpt. Dan Ionașcu.