Bătut în camera vecinului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tânăr de 23 de ani, care locuieşte la centrul pentru persoanele fără adăpost de pe strada Zimbru nr.5, se plânge că poliţiştii comunitari l-au bătut, fără nici un motiv serios. În momentul incidentului, tânărul se afla în camera unui vecin. Dăduseră muzica tare, aşa că un om al legii a urcat să vadă de ce s-a iscat zarva. În timpul legitimării şi a conversaţiei care a urmat, se pare că tânărul şi-a cam ieşit din pepeni, i-a înjurat şi i-a scuipat pe poliţiştii comunitarii, care au fost nevoiţi să facă uz de echipamentul din dotare ca să-l imobilizeze şi să-l aducă la centru. Aici, oamenii legii au observat că tânărul făcuse scandal şi cu alte ocazii şi l-au sancţionat contravenţional, din nou.  

Acum bărbatul care se plânge de agresiune e internat în spital. „Tânărul s-a internat cu un traumatism cranian, dar şi toracic. În prezent, îşi urmează, în secţia de Neurochirurgie, îngrijirile necesare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Mihai Bucatanschi. 

Un exemplu clar că puţină diplomaţie nu strică.

Citit 1730 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.