Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de vineri, 9 mai, a cotidianului „Viaţa liberă” a stârnit numeroase comentarii în rândul cititorilor, dar o singură reacţie din partea unui politician - Onuţ Atanasiu, de la PNL Galaţi.
Politicianul ne-a contactat chiar în seara în care am publicat online articolul, pentru a ne transmite că nu a fost vorba nicidecum de o donaţie, aşa cum apare în Monitorul Oficial al României, ci de contribuţii la campania electorală, care i-au fost restituite. Bani pe care, de altfel, el i-a împrumutat de la o doamnă.
În tabelele publicate în Monitorul Oficial nr. 382 din 29 aprilie 2025, Onuţ Atanasiu figurează cu o donaţie în valoare totală de 363.000 de lei, bani primiţi de partid la datele de 17 mai 2024 şi 18 noiembrie 2024.
Onuţ Atanasiu susţine că nu au fost nicidecum donaţii, ci contribuţii de campanie, care i-au şi fost restituite. În sprijinul afirmaţiilor, ne-a transmis mai multe capturi (print screen-uri) ale unor tranzacţii bancare. Din primele două reiese că pe 17 mai 2024 a transferat către filiala PNL Galaţi suma de 165.000 de lei, contribuţie la campania electorală a alegerilor locale, iar pe 7 octombrie 2024 i-a fost returnată suma de 164.900 de lei, contribuţie campanie electorală.
Alte imagini transmise dovedesc că pe 15 noiembrie 2024 a împrumutat de la doamna Elena Ramona Crişan suma de 198.000 de lei, pe care, pe 18 noiembrie 2024, a transferat-o către PNL Galaţi, reprezentând contribuţia lui la alegerile parlamentare. Pe 17 martie 2025, partidul i-a restituit 197.980 de lei. Politicianul a adăugat diferenţa şi a restituit împrumutul.
Sugestia noastră a fost să comunice forurilor superioare ale partidului aceste aspecte pentru a fi consemnate şi în Monitorul Oficial.