Centrul Cultural „Dunărea de Jos” organizează, pentru a opta oară, evenimentul- concurs „ Pianul Fermecat”, dedicat celor care studiază pianul în țară sau în străinătate, indiferent că sunt cursanți ai unor școli private de muzică, licee și școli de artă, dar și la alte centre culturale.
Doamna Capră Angelica, profesor de pian la Centrul Cultural de la Galați și organizatoarea evenimentului, ne-a spus că înscrierile sunt deschise până pe 21 mai, online, pe adresa:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Pentru înscriere sunt necesare următoarele acte: fișa de concurs completată și semnată, consimțământul părintelui privind prelucrarea datelor personale, copie după certificatul de naștere al concurentului, copie după chitanța care atestă plata taxei de participare și copie a repertoriului de concurs, acte care se găsesc pe siteul instituției.
Organizatorul evenimentului ne-a spus că juriul va fi format din personalități ale pedagogiei și muzicii românești din Galați și din București. Concursul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați și Arhiepiscopia „Dunării de Jos” și se va desfășura pe 31 mai în Sala Rondă a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați.
Cei mai buni concurenți vor fi recompensați cu Trofeul concursului - diplomă, medalie și 1.000 de lei, Marele premiu pe categorie de vârstă - diplomă, medalie și 300 de lei, Premiul I - diplomă de excelență și medalie, Premiul II - diplomă de merit și medalie, Premiul III - diplomă de onoare și medalie, iar cei care vor lua mențiune vor fi distinși cu diplomă și medalie. Se vor acorda premii speciale pentru tehnică, sensibilitate, prezență scenică, interpretare etc.
„Concursul Internațional de Interpretare " Pianul fermecat" ediția a VIII, este organizat de Consiliul Județean și de Centrul Cultural " Dunărea de jos" Galați. Ca în fiecare an partenerii noștrii sunt Inspectoratul Școlar Județean și Arhiepiscopia Dunării de Jos. Până pe 21 mai vă așteptăm să vă înscrieți în număr cât mai mare, fiind bineveniţi atât elevi din Galați, cât și din împrejurimi, precum și din țară și străinătate. Până anul trecut am avut plăcerea să-i ascultăm pe elevii talentați din Republica Moldova, Albania, cărora li s-au alăturat cei din Brăila, Focșani, Iași, București, Constanța etc. Și anul acesta avem sponsori care sunt oameni iubitori de copii și de artă. Librăria Alexandria, Magazinul Muzica din Brăila, Magazinul Sym, SC Royale, artistul plastic iconar Mihaela Costiniuc Stan. Alături de noi sunt și colegii de la editură, marketing, clasa de pictură și întreg colectivul instituției noastre. Sufletul acțiunii este, ca de fiecare dată, managerul Vali Viorel Sandu și coordonatorul Școlii de Arte, Doru Cimpoeru”, a concluzionat inițiatorul și coordonatorul proiectului, profesoara de pian Capră Angelica.