Sute de persoane care nu au putut ajunge la secțiile de votare, fiind, din diverse motive, în custodia unor instituții, au vrut să-și exercite dreptul de a-și alege președintele pentru următorii cinci ani. Peste 700 de solicitări au venit numai din partea Penitenciarului de Maximă Siguranță Galați și a celei mai mari unități medicale a județului, Spitalul de Urgență.
În cazul locului de deținere, unde se află în total 529 de persoane private de libertate, 475 figurau cu drept de vot, majoritatea, respectiv 452, exprimându-și intenția de a-și exercita dreptul constituțional. La finalul scrutinului, care s-a încheiat în jurul orelor 12,00, 443 de deținuți își exercitaseră acest drept.
Ceva mai puțini au fost pacienții internați la Județean, dintre cei 593 de bolnavi pe care ziua votului i-a prins pe patul de spital, 297 solicitând urna mobilă. În ambele instituții, scrutinul s-a derulat fără incidente.