Rulotă neînmatriculată, depistată la frontieră

Rulotă neînmatriculată, depistată la frontieră
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un român și-a forțat norocul și a sperat că va reuși să iasă din țară cu o rulotă care nu era înmatriculată. Șoferul este acum cercetat de poliție și va fi sancționat pentru cutezanța sa.

Miercuri, 23 iulie, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetățean român, în vârstă de 28 ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova și o rulotă înmatriculată în Regatul Unit.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a rulotei, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că aceasta este radiată din circulaţie, iar în prezent nu figurează înmatriculată într-un alt stat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 451 ori Ultima modificare Duminică, 27 Iulie 2025 11:46

1 comentariu

  • postat de Tizu
    Duminică, 27 Iulie 2025 09:03
    86.124.201.***
    Treci prin atatea state europene si taman la Oancea e depistata rulota neimatriculata.Oare cine plinge dupa ea atunci?Fostl propietar sau actualul?
    1
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro