Mulţi gălăţeni în căutare de un pic de răcoare aleg malul tulcean al Dunării pentru un picnic, un grătar, o baie în Dunăre sau o plimbare cu barca, fiecare după posibilităţi şi dorinţe. Din păcate, malul e încă plin de gunoaie, unele aduse de ape, dar, cel mai probabil, majoritatea lăsate de alţi oameni.
Dacă ignori însă acest inconvenient şi alegi să priveşti altfel, găseşti aici o linişte absolută, întreruptă doar din când în când de turmele de vaci ale oamenilor din I. C. Brătianu, lăsate libere să se bucure de ce iarbă nearsă de soare mai găsesc, de umbra pădurii rămase pe mal - fiindcă se vedeau şi cioate ale unor arbori din care nu a mai rămas decât amintirea - şi de apa din Dunăre, pe care o pot bea fără taxă.
Câte una, curioasă ce fac oamenii în domeniul lor absolut, se desprinde de suratele ei, cercetând asistenţa cu ochi mari, blânzi şi umezi. Uneori, stă şi să fie fotografiată, mărturie surprinsă în imagine a faptului că pentru oamenii de aici, laptele nu vine de-a dreptul în tetrapak.
