Așa cum „Viața liberă” a scris în nenumărate rânduri, reprezentanţii profesorilor din toată țara și-au petrecut ultima lună a vacanței de vară în fața sediului Ministerului Educației din București, protestând față de noua lege a Educaţiei, promulgată de ministrul Daniel David, solicitându-i zilnic acestuia să plece de la conducerea ministerului și să abrogea legea care va bulversa anul școlar 2025-2026.
Timp de o lună, ministrul David nu și-a exprimat disponibilitatea să stea de vorbă cu profesorii, astfel că aceştia au încheiat săptămâna premergătoare zilei de 8 septembrie în Piața Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Din păcate, n-au avut sorți de izbândă nici aici, pentru că s-au lovit de aceași atitudine de dispreț și indiferență. Joi, 4 septembrie, în Piața Victoriei, peste 200 de cadre didactice din țară au pichetat sediul Guvernului, iar seria acțiunilor de protest se va încheia vineri, cu o manifestare asemănătoare.
Daniel David a ieșit public pe diverse posturi tv și a declarat că elevilor trebuie să li se permită accesul în școli pe 8 septembrie, solicitându-le directorilor unităților de învățământ să-i informeze pe părinți în timp util despre decizia cadrelor didactice.
Debut de an școlar sub semnul incertitudinii
Cu puține zile înainte de primul clopoțel, debutul de an şcolar la Galaţi se află sub semnul incertitudinii. Pentru a afla care este situația, dacă vor fi școli în care elevii și părinții vor asista la tradiționalele fetivități sau dacă copiii vor fi așteptați direct în clase, i-am solicitat un punct de vedere oficial profesoarei Nicoleta Ivan, președinta Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi.
„În majoritatea școlilor, cadrele didactice au ales să boicoteze începutul de an școlar și nu vor organiza festivități de deschidere. Copiii care vor fi prezenți vor intra în clase, unde vor sta cu diriginții, profesorii sau învăţătorii. Luni se va organiza la București şi un miting, urmat de un marș către Cotroceni, în semn de protest față de noua lege a Educației. Pentru marți, recomandarea noastră este să nu se predea. Am trimis în școli o informare în acest sens, în care am prezentat activitățile pe care le-am sugerat să le facă”, ne-a explicat prof. Nicoleta Ivan.
Lidera SIP a precizat că vor fi și unități de învățământ în Galați unde activitatea din prima zi de școală se va organiza normal.