Majoritatea unităților de învățământ vor începe anul școlar fără festivităţi

Majoritatea unităților de învățământ vor începe anul școlar fără festivităţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Așa cum „Viața liberă” a scris în nenumărate rânduri, reprezentanţii profesorilor din toată țara și-au petrecut ultima lună a vacanței de vară în fața sediului Ministerului Educației din București, protestând față de noua lege a Educaţiei, promulgată de ministrul Daniel David, solicitându-i zilnic acestuia să plece de la conducerea ministerului și să abrogea legea care va bulversa anul școlar 2025-2026.

Timp de o lună, ministrul David nu și-a exprimat disponibilitatea să stea de vorbă cu profesorii, astfel că aceştia au încheiat săptămâna premergătoare zilei de 8 septembrie în Piața Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Din păcate, n-au avut sorți de izbândă nici aici, pentru că s-au lovit de aceași atitudine de dispreț și indiferență. Joi, 4 septembrie, în Piața Victoriei, peste 200 de cadre didactice din țară au pichetat sediul Guvernului, iar seria acțiunilor de protest se va încheia vineri, cu o manifestare asemănătoare.

Daniel David a ieșit public pe diverse posturi tv și a declarat că elevilor trebuie să li se permită accesul în școli pe 8 septembrie, solicitându-le directorilor unităților de învățământ să-i informeze pe părinți în timp util despre decizia cadrelor didactice.

Debut de an școlar sub semnul incertitudinii

Cu puține zile înainte de primul clopoțel, debutul de an şcolar la Galaţi se află sub semnul incertitudinii. Pentru a afla care este situația, dacă vor fi școli în care elevii și părinții vor asista la tradiționalele fetivități sau dacă copiii vor fi așteptați direct în clase, i-am solicitat un punct de vedere oficial profesoarei Nicoleta Ivan, președinta Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi.

„În majoritatea școlilor, cadrele didactice au ales să boicoteze începutul de an școlar și nu vor organiza festivități de deschidere. Copiii care vor fi prezenți vor intra în clase, unde vor sta cu diriginții, profesorii sau învăţătorii. Luni se va organiza la București şi un miting, urmat de un marș către Cotroceni, în semn de protest față de noua lege a Educației. Pentru marți, recomandarea noastră este să nu se predea. Am trimis în școli o informare în acest sens, în care am prezentat activitățile pe care le-am sugerat să le facă”, ne-a explicat prof. Nicoleta Ivan.

Lidera SIP a precizat că vor fi și unități de învățământ în Galați unde activitatea din prima zi de școală se va organiza normal.

Citit 499 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2025 18:05

2 comentarii

  • postat de Statul roman e angajat al bugetarilor sau invers?
    Joi, 04 Septembrie 2025 18:25
    86.120.239.***
    Mai ramane ca la privat, companiile sa-si incheie reformele cu demiterea patronului. Angajatii si-au sabotat locul de munca,au scos utilajele din priza si au demis patronul.
    2
    1
  • postat de Quaestio
    Joi, 04 Septembrie 2025 18:22
    86.124.200.***
    Asta e o tactica ...Discutiile la Nesfarsit - ca , o sa cedati si o sa va Sacrificati ptr. 'binele copiilor' . Politicienii Niciodata nu se Sacrifica , dar ...tin Lectii Altora .
    Ipocrizie .
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro