UPDATE ORA 16.48: În urma intervenţiei, pompierii au reușit să limiteze extinderea focului, însă mai multe bunuri din biserică au fost afectate de foc și de apa cu care s-a stins incendiul. Pompierii au stabilit că totul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Este panică la Biserica "Sf. Filofteia", din cartierul Micro 20, după ce un incediu a izbucnit în urmă cu puțin timp. La fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de intervenție, a anunțat ISU Galați.
”La fața locului acționează două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autoscară de intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, însă până la acest moment nu au fost anunțate victime. Intervenția este în dinamică. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, au precizat salvatorii.