Gălățean împușcat de mascați într-un conflict domestic. A atacat agenții cu un topor

Gălățean împușcat de mascați într-un conflict domestic. A atacat agenții cu un topor
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Un gălățean a ajuns la spital grav rănit și va fi și anchetat penal după ce a atacat mai mulți polițiști cu arme albe. Membrii tupelor speciale, chemați în sprijin de polițiștii de la secție, au făcut uz de armamentul din dotare pentru că omul ar fi devenit foarte violent și a putut fi oprit altfel. 

Totul s-a întâmplat marți după-amiază, într-un bloc din Micro 13. La domiciliul bărbatului în vârstă de 61 de ani, oamenii legii au ajuns după ce fiica acestuia a reclamat că tatăl ei nu vrea să o primească în casă și că este violent. La fața locului au intervenit inițial polițiștii Secției 4, care au fost amenințați cu cuțitul. Pentru că situația risca să escaladeze, au fost solicitați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale. La vederea mascaților, proprietarul a devenit și mai recalcitrant și și-a întețit atacurile. A sărit la luptători cu un  cuțit, dar și cu o secure cu care a lovit scuturile cu care luptătorii au încercat să blocheze atacul. Unul dintre agenții speciali a făcut uz de arma din dotare pentru a-și apăra colegii.

”La data de 26 august 2025, un echipaj al Secției 4 Poliție Galați a intervenit la un conflict domestic, unde un bărbat a refuzat accesul în locuință al fiicei sale și a amenințat forțele de ordine cu un cuțit și o secure. În timpul intervenției, agresorul a adresat amenințări repetate polițiștilor, iar utilizarea armamentului neletal de către echipa SAS a fost necesară întrucât acesta încerca să lovească cu o secure membrii forțelor speciale. În cadrul acțiunii, au fost executate două focuri de armă neletală de avertisment și un foc de armă neletală în zona abdominală a agresorului”, a precizat procurorul Ani Nedea, purtătoul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Agresorul rănit în abdomen a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență, unde a fost operat, întrucât proiectilul i-a perforat intestinul subțire. Medicii spun că acum este în afara oricărui pericol și că rana nu i-a pus în pericol viața. 

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, urmând ca gălățeanul să fie acuzat oficial de atac asupra forțelor de ordine. 

Citit 3644 ori Ultima modificare Miercuri, 27 August 2025 12:03

4 comentarii

  • postat de Un cetățean
    Miercuri, 27 August 2025 15:37
    178.138.96.***
    Prea multa indulgență cu derbedeii.Cand se da la polițișt cu arma alba,intai trebuie tras in puncte vitale și apoi somat,ca in US.
    1
    19
  • postat de Dax
    Miercuri, 27 August 2025 12:47
    109.166.130.***
    Mai pe scurt, tipa locuia pe banii lui iar lui i-a ajuns la os, astfel a lăsat-o pe dinafară. Pe undeva adevărul, se învârte pe aici.
    15
    4
  • postat de Adolf Hitler
    Miercuri, 27 August 2025 12:36
    86.124.202.***
    Pe pariu ca toata tevatura asta este de la alcool? Si pe pariu ca daca ii iei buletinul la verificat, 100% omul e de la malu' cu cioate si mutat in galati? E plin orasul asta de marlani.
    1
    28
  • postat de magis
    Miercuri, 27 August 2025 12:04
    89.121.200.***
    .... arma neletala, dar care perforeaza intestinele ... si ziceti ca rana aia " nu i-a pus in pericol viata". Nu vedeti nicio contradictie aici?
    16
    12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.