Galațiul, pionier în educația vârstei a treia

Galațiul, pionier în educația vârstei a treia
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați marchează o nouă reușită, obținând finanțare pentru un proiect inovativ în domeniul educației seniorilor. Inițiativa, care poartă acronimul AVE - provenit de la titlul original în limba franceză „Apprendre à vieillir” („A învăța să îmbătrânești”), este coordonată de prof. univ. dr. Violeta Pușcașu, cunoscută pentru fondarea primei Universități a Vârstei a Treia (U3A) din România.

Proiectul are ca obiectiv central realizarea unui „Ghid de îmbătrânire”, construit pe baza experiențelor de viață împărtășite de seniori din România și din cele trei țări partenere: Franța, Bulgaria și Spania. „Obiectivul principal al proiectului este susținerea prin educație a incluziunii adulților în vârstă, care vor beneficia de un grad mai mare de autonomie și de o nouă relație cu procesul de îmbătrânire, prin îmbunătățirea comportamentelor, atitudinilor și alegerilor individuale”, transmite coordonatoarea.   

Parteneriat internațional și experiență consolidată 

Implementarea proiectului revine Laboratorului U3A din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative, alături de parteneri de prestigiu: Asociația Internațională a Universităților Vârstei a Treia (AIUTA), Centrul Comunitar Public "Hristo Botev 1928" din Bulgaria, Universitatea Vârstei a Treia Alto Palancia-Castellón din Spania și Oriensys SRL din Franța.

Potrivit profesoarei Violeta Pușcașu, obținerea unei astfel de finanțări necesită nu doar viziune, ci și o pregătire temeinică: „Apelurile de proiecte sunt afișate la început de an pe site-ul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), trebuie doar să urmărești categoria de proiecte care te interesează”, a explicat aceasta. Ea a detaliat că, pentru a se încadra în program, a fost nevoie de multă experiență cu seniorii: „De cunoașterea foarte bună a subiectului pe care îl propunem, respectiv educația adulților (în cazul meu a adulților vârstnici), de contacte externe cu experiențe similare și care să accepte parteneriatul, apoi de scrierea efectivă și cât mai bine a proiectului, atât din punct de vedere al argumentației, cât și din punct de vedere tehnic.”

Cursuri, ateliere și învățare experiențială

Pe parcursul celor doi ani de derulare, seniorii vor fi implicați în activități variate: cursuri de tip U3A, deja familiare pentru unii dintre participanți, dar și metode noi de învățare experiențială, menite să sprijine atingerea obiectivului final - schimbarea perspectivei asupra îmbătrânirii.

Selecția grupului-țintă se va face pe baza unor criterii clare: vârsta - 25% preadulți (55-64 de ani) și 75% adulți (65+); disponibilitatea - dorința și capacitatea de a participa la cursuri, ateliere, întâlniri și interviuri; interesul personal - motivația pentru învățare și implicare activă.

În perioada 1-3 octombrie, a fost lansată o etapă de preînscriere online, pentru a testa interesul și potențialul de participare în rândul seniorilor. Lansarea oficială a proiectului este programată pentru 1 noiembrie, după semnarea contractului instituțional, moment în care vor fi comunicate public detaliile privind selecția grupului și calendarul activităților.

O inițiativă deschisă viitorului

Coordonatoarea proiectului își exprimă așteptările cu privire la impactul acestei inițiative la nivel comunitar: „Îmi doresc să începem cu dreptul și la final să furnizăm comunității de seniori din România primul ghid de îmbătrânire, bazat pe experiențele structurate în cadrul proiectului, dar care să fie nu atât un produs final, cât un instrument deschis îmbunătățirilor de către următoarele generații de seniori”, a subliniat prof. univ. dr. Violeta Pușcașu.

Prin acest demers european, Galațiul se poziționează din nou ca pionier în domeniul educației dedicate vârstei a treia, transformând experiența de viață a seniorilor într-o resursă valoroasă pentru întreaga societate.

Citit 208 ori Ultima modificare Vineri, 03 Octombrie 2025 17:45

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro